silvitra acquisto
viagra token

20 de lucruri pe care să nu le spui părinților adoptivi

mai 28, 2020

Majoritatea dintre noi ne-am întâlnit cu părinți adoptivi și pentru că, din păcate, sunt destul de rari am văzut cum cei din jur au multe întrebări pentru ei. Adesea însă, având bune intenții, oamenii depășesc limita bunului simț și intră cu bocancii în viața lor. În acest webinar, Alex si Corina, ambii părinți adoptivi a câte patru copii, într-un spirit ludic vor povesti despre 20 dintre cele mai nepotrivite întrebări și de ce ele sunt… puțin cam mult.

Corina este Fondator și Director al Fundației Casa Speranței din Oradea. Este asistent social de peste 20 de ani și împreună cu colegii săi au ajutat peste 400 de copii abandonați sau orfani să-și găsească familii iubitoare și permanente. Ea însăși a adoptat patru copii.

Alex Ilie împreună cu Nati, soția sa, în 2009 adoptă doi gemeni, băiat și fată, în vârstă de 7 ani. Peste doi ani adoptă din nou: doi frățiori, băiat și fată, de 4 și 3 ani. În 2019 a mai primit în casa lor o tânără adolescentă și acum are 5 copii. Începând din martie, 2015, s-a alăturat echipei ARFO, coordonând acțiunile alianței din poziția de Director Executiv.

Cum DEPĂȘIM propria experiență de parenting ca să oferim copiilor noștri un mediu de creștere mai SĂNĂTOS?

mai 31, 2023
Felul în care părinții noștri ne-au crescut, educat, s-au raportat la noi în copilăria și adolescența noastră a modelat și format felul în care ne creștem, ne educăm și ne raportăm la copii noștri. Uneori stilul lor de parenting nu a fost cel mai potrivit. Dar orice tipar se poate reforma, orice model se poate remodela,…
parintele conectat - sarah mercado

Conferința “Părintele conectat”

Poate că nu este dorință mai arzătoare în viața unui părinte decât aceea de a fi și a rămâne conectat cu copilul său. Și marea tristețe este ca majoritatea dintre noi simțim că ne lipsesc abilitățile, ne desparte o lume întreagă sau pur și simplu nu reușim să îi înțelegem pe copiii noștri. Rezultatul este…

Ce trebuie să știe un părinte înainte de a adopta?

aprilie 25, 2020
Adopția ridică numeroase întrebări referitoare la temerile noastre și miturile despre acest subiect precum: “Ce înseamnă adopția?”“Cum este afectat copilul de experiența lui traumatica?”“Care îmi sunt motivatiile și așteptările în adopție?”“Cum afectează adoptia relația cu membrii familiei – partenerul sau copilul biologic?”“Cum pot crea un atașament sănătos cu copilul adoptat?” La aceste întrebări vă va…
online priligy fortune healthcare

20 de lucuri pe care să nu le spui părinților adoptivi - Corina Caba și Alex Ilie