E știut de toată lumea că frații nu se înțeleg întotdeauna cel mai bine. Majoritatea adulților își amintesc de conflicte, certuri sau pur și simplu sentimente rănite de frații lor în urma unei neînțelegeri. Ca părinți vrem să fim conștienți că nu putem elimina toate problemele dintre frați și surori. Cu toate acestea, putem și trebuie să facem tot ce putem să ne ajutăm copiii să conviețuiască cât de armonios cu putință.
Deși părinții obosesc să audă aceleași certuri și discuții dintre copii, cei mai mulți mărturisesc că nu i-ar da la schimb pentru pace și liniște. Relațiile dintre frați pot fi provocatoare uneori pentru părinți, dar de cele mai multe ori e încântător și emoționant să le observi interacțiunea și relaționarea.
Copiii învață din interacțiunile cu frații lor. Învață să managerieze conflicte, să comunice eficient, să aibă grijă de nevoile lor, dar și de ale celorlalți.
Câteodată părinții simt că nu mai pot face nimic care să îi facă pe copii să se oprească din certuri și că vor trebui să aștepte să treacă etapa aceea și ei să se mai maturizeze. Însă dacă aceste conflicte ale lor sunt gestionate bine, atunci ele chiar pot fi reduse.
Această broșură îți va oferi sfaturi practice care să te ajute să te pregătești și să știi să reacționezi bine în fața conflictelor pe care copiii tăi le au.
Următoarele pagini din acest ghid fac referire la:
- Cum să previi rivalitatea dintre frați
- Ce e de făcut când un părinte se află în mijlocul unui conflict între frați
- Cum să reacționezi la conflictele dintre frați și la gelozie
- Cum să încurajezi sentimente bune între frați