silvitra acquisto
viagra token
Summitul ARFO 2024
Regional

Desfășurare eveniment

Participanții sunt așteptați în intervalul 8:15 – 9:00 pentru check-in și cafea. Summitul începe la ora 09:00 cu sesiunea plenară și se va încheia la ora 19:00. Va conține două sesiuni în plen și patru workshop-uri pe diverse teme de interes pe care le veți alege în proximitatea evenimentului.

Program Summit
16 noiembrie

8:15
9:00
11:00
12:00
12:30
13:30
15:00
16:00
17:00
17:30
19:00
Check-in și cafea
Sesiune plenară 1
Workshop 1
Pauză cafea & snacks
Workshop 2
Masă Prânz
Workshop 3
Workshop 4
Pauză cafea și snacks
Sesiune plenară 2
Încheiere

Locație eveniment

Biserica Harul Titan, București
Bd. Liviu Rebreanu 50-54, Sector 3, București

In statia de langa biserica Tramvai 19, 23, Autobuze 253, 330

La Intersectie cu bld. 1 Decembrie 1918 aprox. 200-300 m de biserica Tramvai 40 Autobuz 101, 3111

Metrou Titan - tre sa te uiți puțin pe hartă la distanță

Workshopuri

În curs de actualizare.

Agnes Remalia Dragomir

Psiholog clinician și psihoterapeut specialist, supervizor in psihologie clinică

Importanța evaluării psihologice la copii pentru o strategie optimizată în educație și intervenție terapeutică

Workshopul  Importanța evaluării psihologice la copii pentru o strategie optimizată în educație și intervenție terapeutică este special pentru părinți și evidențiază rolul esențial al testării psihologice la copii, cu accent pe înțelegerea și abordarea copilului în familie, dar și în procesul psihoterapeutic și de educație.

Evaluarea psihologică reprezintă un instrument valoros pentru identificarea nevoilor emoționale, sociale, relaționale și cognitive ale copilului, facilitând astfel dezvoltarea unei strategii personalizate de educație și intervenție terapeutică. Acest proces ajută la crearea unui mediu de sprijin care contribuie la bunăstarea și succesul copilului, atât în familie, cât și la școală și în viața de zi cu zi. 

Parcurgerea testelor specifice vârstei aduce un plus datorită expertizei psihologului în a corela și interpreta corect informațiile obținute.

Patternuri transgeneraționale în familia adoptivă - Între trecut și viitor – investigație pe GENOGRAMĂ

Este bine cunoscut faptul că „ce rămâne inconștient se întoarce ca destin,” deoarece ceea ce nu putem controla în componenta transgenerațională este NECUNOSCUTUL! Genograma este o tehnică de analiză a trecutului pe trei-patru generații, dar recomandată până la 7 sau chiar 11 generații. Scopul acesteia este de a aduna informații și de a le aduce la nivel conștient pentru a identifica cauzele care au contribuit la menținerea sau apariția unor probleme sau situații în prezent.

Întâlnirea noastră are rolul de a vă ajuta să înțelegeți cum se realizează o genogramă și ce impact poate avea asupra vieții personale și a copiilor dumneavoastră adoptați sau nu. Vom explora rolul acestora în familia voastră și modul în care arborele genealogic din care provin se corelează cu arborele din care veniți voi.

Voi facilita realizarea genogramei pentru cei care doresc acest lucru și, la final, vom discuta despre pattern-uri, blocaje și secrete care apar în genograme și despre posibilele acțiuni reparatorii. Voi răspunde la întrebările voastre pentru a facilita ACCEPTAREA, IERTAREA, IUBIREA și CREDINȚA, care sunt scopurile finale ale realizării unei genograme. Acestea includ acceptarea limitelor, a străbunilor și a suferinței umane; iertarea oamenilor din prezent și din trecut; iubirea față de ceea ce avem, suntem și am primit; și credința în puterea transformatoare a schimbării. Prin aceste acțiuni pozitive și conștiente, ne apropiem de acceptare și iubire.

Filip și Ioana Ologeanu

Psihoterapeuți și fondatorii "Mai Bine Împreuna"

Relația de cuplu se construiește - de la detașare, la apropiere emoțională

Familiile fericite încep cu relații sănătoase între parteneri. Când ne simțim atașați în siguranță de partenerul nostru, avem mai multe resurse și putem să fim un refugiu sigur pentru copiii noștri.

Relația de cuplu se construiește, ea necesită intenționalitate și atenție. De aceea în cadrul acestui workshop vom explora împreună relația voastră de cuplu, prin prisma teoriei atașamentului, folosind diverse instrumente și exerciții. Ne vom uita cu blândețe și curiozitate la propriile legături emoționale, vom identifica blocajele cu care vă confruntați și care vă distanțează – și bineînțeles, vă vom ghida în a recrea în mod deliberat momente de apropiere, în siguranță. 

Obiective

  1. Înțelegerea noțiunilor de bază în teoria atașamentului.
  2. Explorarea și identificarea legăturilor emoționale.
  3. Recunoașterea blocajelor din relația de cuplu: “cum ne distanțăm?”.
  4. Conectarea: “cum creăm în mod deliberat momente de apropiere, în siguranță?”.

Liviu Mihăileanu

Președinte ARFO

Cum să adopți sau să iei un copil în plasament în România?

Descriere:

În acest workshop, vei învăța despre etapele adopției și plasamentului familial, precum și cum să te pregătești pentru fiecare dintre ele. Prezentarea este interactivă și include exemple concrete din cazuistica actuală, oferindu-ți o perspectivă practică și detaliată asupra procesului.

Obiective:

  1. Înțelegerea cadrului legal privind adopția și plasamentul familial în România. 
  2. Detalierea etapelor procesului adopției și a particularităților fiecărei etape, cu exemple concrete din practica curentă.

Perspectiva biblică asupra adopției

Descriere:

În cadrul acestui workshop, vei descoperi percepția asupra adopției în spațiul iudaic și în societățile antice, relatările despre adopție din Vechiul și Noul Testament, precum și ramificațiile noțiunii de adopție așa cum este folosită de Apostolul Pavel în epistolele sale din Noul Testament.

Obiective:

  • Înțelegerea contextului adopției în perioada Vechiului și Noului Testament.
  • Analiza perspectivei holistice asupra adopției în scrierile Apostolului Pavel.

Anda Mogoș

Psihoterapeut la SoulCare

Gestionarea provocărilor sexualității copiilor adoptați

Scopul acestui workshop este de a ajuta părinții să înțeleagă comportamentele de natură sexuală a copiilor adoptați și să creeze un cadru care să ofere modalități de gestionare.

În mod frecvent, familiile adoptive observă la copiii lor o serie de comportamente de natură sexuală pe care nu știu clar cum să le gestioneze. Acest lucru este complicat de tăcerea inconfortabilă din jurul subiectului, ceea ce le transmite uneori părinților că sunt singuri în fața acestei provocări. Prin acest workshop, însă, părinții vor înțelege mai multe despre dezvoltarea sexuală a copiilor, despre factorii care au contribuit în mod nefavorabil la dezvoltarea lor sexuală și cum poate părintele să abordeze în mod sănătos și vindecător acest subiect. 

Jelirea pierderilor în adopție

Adopția este un act plin de iubire și speranță, dar ea este construită pe una sau mai multe pierderi. Copilul adoptat și-a pierdut familia biologică, și, în multe cazuri, părinții adoptivi au pierdut opțiunea de a avea un copil biologic. Pentru a se putea bucura de un nou scenariu și de noua lor familie, este important ca toți să își jelească pierderile, ca să poată vedea astfel toate nuanțele frumuseții relațiilor dintre ei. 

Acest workshop va ajuta părinții să înțeleagă propria lor pierdere, să “citească” printre rânduri comportamentul copilului și să vadă durerea sa, și să știe care sunt acțiunile și atitudinile vindecătoare pentru momentele de durere.

Alex Ilie

Director Executiv ARFO

Ligia Apăscăriței

Psiholog și Psihoterapeut

Atașamentul adulților și impactul acestuia asupra relației cu copiii

Cel mai mare cadou pe care îl poți face copilului tău este să fii un adult vindecat. Iar aceasta implica dezvoltarea unui stil de atașament securizant. Ce înseamnă? De ce este important atașamentul? Care sunt tipurile de atașament ale adulților și cum se reflectă acestea în relația cu copiii noștri? Vom aborda aceste aspecte și modalități practice prin care putem deveni adulți cu un atașament sigur dobândit, capabili să construiască relații vindecătoare cu copiii lor.

Eunice Tinca

Psiholog și trainer

Între limite și lupta de putere. Părinți de adolescenți

Atelierul este conceput special pentru părinții de adolescenți care doresc să înțeleagă mai bine dinamica relațiilor din această perioadă tumultoasă a vieții copilului lor. Adolescența este o etapă de tranziție, marcată de schimbări semnificative, atât fizice, cât și emoționale, iar părinții se confruntă adesea cu provocarea de a stabili limite sănătoase, menținând în același timp o relație de încredere și respect reciproc.

În cadrul acestui atelier interactiv, vom explora diverse strategii și tehnici pentru a naviga cu succes prin conflictele de putere care pot apărea între părinți și adolescenți. Vom discuta despre importanța stabilirii unor limite clare, dar flexibile, cum să comunicăm eficient pentru a reduce tensiunile și a evita escaladarea conflictelor.

Alăturați-vă nouă pentru a descoperi cum puteți să îmbunătățiți relația cu adolescentul dumneavoastră, să îi sprijiniți dezvoltarea autonomiei și să creați un mediu familial armonios. Acest atelier oferă instrumentele necesare pentru a transforma provocările adolescenței în oportunități de creștere și învățare, atât pentru părinți, cât și pentru copii.

Corina Caba

Fondator și Director Fundația Casa Speranței

Disciplina în cazul copiilor cu istoric de traumă

Acest workshop va aborda chestiuni importante întâlnite în modelarea comportamentului copiilor sau adolescenților cu istoric de traumă. Deși tendința noastră este de cele mai multe ori să încercăm schimbarea comportamentului rapid, acest workshop va pleda pentru abordarea schimbării într-o manieră mai profundă, țintind spre o transformare interioară și finalizând cu comportamentul. Creșterea copiilor și adolescenților care au suferit traume nu este ceva ce se se poate rezolva rapid, ci mai degrabă un maraton de manifestare a grijii și dragostei.

Mirela Mihăileanu

Formator acreditat ICT și TBRI®

Trauma și dificultățile de procesare senzorială

Workshop-ul se adresează părinților/îngrijitorilor de copii  care pot avea dificultăți în procesarea senzorială, chiar dacă au primit sau nu un diagnostic. Vom înțelege ce este procesarea senzorială și care este legătura dintre trauma pe care orfanii și copiii vulnerabili o întâmpină și provocările care rezultă din procesarea senzorială. Vom explora strategii practice zilnice care să vină în ajutorul celor implicați pentru a îmbunătăți calitatea vieții copilului cu dificultăți senzoriale.

Madison Perekotiy

Coordonator al rețelei globale - Europa de Est - Lifeline

Impactul traumei

În această lume vedem suferință în jurul nostru. Există multe tipuri de traume pe care oamenii le pot experimenta, iar aceste traume ne vor afecta pe fiecare dintre noi în moduri diferite. În acest atelier, ne vom uita la modul în care trauma ne afectează pe noi și pe copiii din viața noastră, inclusiv impactul fiziologic, spiritual și relațional. Vom discuta pe scurt despre vindecarea după traumă și despre speranța pentru viitor! Acest atelier este pentru oricine! Fie că doriți să vă înțelegeți mai bine propria istorie, să învățați cum să slujiți un copil într-o manieră competentă pentru traumă sau că pur și simplu sperați să îi iubiți pe alții cu mai multă compasiune, alăturați-vă nouă pentru a afla mai multe.

Adiel Bunescu

Pastor

Modele de implicare a bisericii

În ultimii ani adopția a devenit o temă tot mai prezentă în societate. Oamenii încep să simtă responsabilitatea noastră colectivă pentru copiii care au nevoie de o familie. În acest peisaj, credem că biserica trebuie sa aibă un rol esențial. Noi am trăit pe propria piele experiența adopției, devenind din dușmani ai lui Dumnezeu, copii ai Tatălui. Apoi, cei pe ale căror urme călcăm au fost deschizători de drumuri în îngrijirea orfanilor, arătând dragostea lui Dumnezeu celor fără de familie. În plus, noi beneficiem de prezența și resursele lui Dumnezeu în viețile noastre, fiind echipați și întăriți pentru o asemenea misiune. Avem toate atuurile pentru ca biserica să fie în prima linie a mișcării de adopție. Vino alături de noi pentru a căuta împreună cele mai potrivite modalități de a contribui la cauza unei Românii fără orfani!

Ligia Apăscăriței

Psiholog și Psihoterapeut

Practicarea grijii de sine este posibilă în timp ce îngrijesc de ceilalți?

Te-ai întrebat vreodată cum ai putea avea grijă de tine, fără să simți că ești egoist sau că îți neglijezi responsabilitățile? În acest workshop, vom descoperi împreună cum să facem loc pentru grija de sine în moduri accesibile și realiste, chiar și în mijlocul unui program încărcat.

Vom discuta despre cum grija de sine poate fi o resursă reală pentru a face față provocărilor și cum simpla reîncărcare a bateriilor interioare ne ajută să fim mai prezenți și mai eficienți în toate rolurile noastre. 

Prin exerciții simple și exemple concrete, ne vom concentra pe moduri de a ne păstra energia și echilibrul emoțional, astfel încât să putem rămâne prezenți și sprijinitori pentru ceilalți.

Melinda Copaci

Psiholog

Cum să te joci cu copilul tău într-un mod terapeutic

Jocul încurajează imaginația, creativitatea și concentrarea și este limbajul natural al copiilor. Prin joc copiii se dezvoltă atât fizic cât și socio-emoțional, dezvoltând relații mai strânse și mai sănătoase. Una din marile bogății ale jocului este că el dezvoltă capacitatea de autoreglare atât de necesară în orice etapă a dezvoltării.

Pentru că dezvoltarea limbajului rămâne în urma dezvoltării cognitive, copiii comunică percepția lor despre lume prin joacă. De aceea, în terapia prin joc, jucăriile sunt văzute ca și cuvintele copilului, iar jocul ca limbajul lui. Astfel, experiențele emoționale semnificative pot fi redate într-un mod confortabil și sigur prin simbolismul jocului. 

În cadrul workshopului veți avea ocazia să vă familiarizați cu conceptele teoretice ale terapiei prin joc, veți învăța tehnicile de bază în play therapy și vă veți consolida achizițiile prin practicarea propriu-zisă a jocului.

Heather McGarvey

Fondator și președinte al Creative Missional Community

Comunicarea și conectarea creativă: un instrument de vindecare

Cum ne putem conecta și comunica dincolo de utilizarea cuvintelor? Care sunt modalitățile practice prin care îi putem calma, regla, inspira și motiva pe cei care trec prin situații grele? Prin intervenții muzicale putem vedea oportunități remarcabile de autoexprimare, creștere și vindecare, la cei de care ne pasă.

Efectul muzicii asupra corpului uman – în special asupra creierului – este un domeniu de cercetare care a crescut semnificativ în ultimul deceniu și nu trebuie să fim muzicieni profesioniști pentru a folosi și a primi beneficiile. S-a dovedit din nou și din nou că muzica are o putere și un potențial extraordinar de a oferi nu numai o coloană sonoră minunată vieților noastre, ci și de a influența radical capacitatea noastră de vindecare și depășire a situației.

În acest atelier veți învăța modalități practice de a utiliza muzica pentru a vă conecta și a comunica în mod creativ cu copiii – fie ca părinte, profesor, profesionist sau altă persoană de sprijin.

online priligy fortune healthcare

Agnes Remalia Dragomir

Pasionată de consiliere încă din vremea liceului, cu o experientă de peste 15 ani în domeniul psihologiei. 

Absolventă de teologie, psihologie și sociologie și a parcurs și două mastere de profil. A urmat mai multe formări în psihoterapie pentru a putea combina mai multe metode și a ajută persoanele să ajungă la potențialul maxim. Este pasionată de înțelegerea transgenerațională a familiilor pentru o mai bună optimizare personală. 

Lucrează cu copii, familii, adulți și parcurge cu regularitate cursuri de formare în domeniul psihologiei pentru a putea să fie mereu la curent cu noi metode și studii în domeniul psihologiei.

A dezvoltat mai multe programe de dezvoltare pentru copii, chiar și pentru copiii de 1-3 ani pentru care nu există prea multă atenție în ce privește educația în țara noastră și pune accent pe atașamentul sănătos al copilului și dezvoltarea lui psihologică.

A dorit să înțeleagă copilul și familia în mai multe culturi și asta a dus-o la un schimb de experiență în America și apoi în Africa. Două culturi total diferite, dar urma să constate că aveau nevoi comune cu cele din țara noastră, nevoia unui atașament sănătos și a unui mediu securizant.

A organizat workshopuri, seminarii, a vorbit la conferințe și în emisiuni TV și în ultima perioadă își dedică o mare parte din timp pentru pregătirea specialiștilor în psihologie. 

Deține propriul site unde postează articole de interes pe teme de psihologie și oferă îndrumare viitorilor specialiști în psihologie. O găsiti pe agnesdragomir.com sau  www.psihoconsultanța.ro. O puteți găsi și pe rețelele de socializare pe paginile oficiale: FB Psihoconsultanta – psihoterapie și evaluare psihologică, pe Linkedin, Instagram sau Twitter.

Agnes Remalia Dragomir

http://www.psihoconsultanta.ro

agnesdragomir.com

Filip și Ioana Ologeanu

Filip și Ioana Ologeanu sunt fondatorii centrului de formare “Mai Bine Împreună”, un centru ce oferă terapie individuală, de cuplu și de familie. Pasiunea lor pentru Dumnezeu, oameni și relații i-a determinat să studieze atât teologia, cât și psihoterapia sistemică de familie și cuplu, cu specializare în EFT (Emotional Focused Therapy). Sunt căsătoriți de 8 ani, locuiesc în București și împreună au doi copii: Nina și David.

Liviu Mihăileanu

Liviu Mihăileanu este tată adoptiv și doctor în teologie, cu o specializare în teologia adopției și implicarea comunităților creștine în adopție. Este președintele Alianței România Fără Orfani, membru al bordului World Without Orphans Europe și președinte al Asociației Tzuby’s Kids.

Începând din 2015, Tzuby’s Kids a sprijinit peste 3.000 de părinți adoptivi și de plasament, psihologi și asistenți sociali în îngrijirea copiilor cu istoric de traumă, precum și sute de copii în integrarea acestora în familii adoptive și de plasament. 

În ultimii 10 ani, Liviu Mihăileanu a fost direct implicat în modificarea legislației privind protecția drepturilor copilului și regimul juridic al adopției în România. Aceste modificări legislative au contribuit la schimbarea filosofiei de intervenție a sistemului de protecție prin prioritizarea intervenției familiale.

Anda Mogoș

Anda Mogoș, este doctor în teologie în cadrul Universității din București, cu tema “Odihnă și epuizare”, a absolvit Universitatea din București, Facultatea de Teologie Baptistă, dublă specializare Teologie –Engleză (2003), un Master of Arts in Biblical Counseling, de la Dallas Theological Seminary (2010), a lucrat ca Women’s Counselor pentru organizația Insight for Living (2008 – 2010), Counseling Internship la Compass Clinic, TX (2008-2009).

A devenit membră American Association of Christian Counselors (2010), a terminat o Formare în Psihoterapie de Familie și Cuplu (2015), a absolvit Institute for Sexual Wholeness (2017), a terminat Formare în Psihoterapie Adleriană (2017).

Predă consiliere și terapie maritală și de familie pentru programul online al Ecclesia College, Arkansas (2017). A publicat Drum prin doliu, Educația sexuală în familie. Are peste 5.000 de ore de terapie cu clienții.



Alex Ilie

Împreună cu soția sa, Nati, Alex are 7 copii adoptați.

A studiat psihologie, sociologie dar și teologie și leadership.

De-a lungul timpului a ocupat diferite poziții ca profesor și director la liceu, director național pentru o organizație studențească sau pastor. Totdeauna a crezut că, credința creștină ar trebui trăită atât de radical încât singurele două posibile explicații să fie “voi sunteți nebuni sau Cristos este viu”.

Din 2015 Alex este director executiv al Alianței România fără Orfani, aducând împreună sute de ONGuri, biserici și alte instituții, animate de un singur vis: Fiecare copil din România să crească într-o familie permanentă dedicată bunăstării lui.

Este pasionat și fascinat de complexitatea ființei umane. De cărți, călătorii, filme, de o cafea bună dar niciuna din acestea singur ci animate de o discuție bună. Se consideră un om bogat în mod special datorită câtorva relații profunde din viața lui.

Ligia Apăscăriței

Ligia Apăscăriței, este o persoană pasionată de a cunoaște și ajuta oamenii, fiind sensibilizată de persoanele care au suferit traume.

Este psiholog, licențiat în anul 2007, la Univ.A.I.Cuza, Iași, cu master în Terapii de Familie și Cuplu (2009), având studii/cursuri în Teologie CDE, psihoterapeut de familie și cuplu acreditat COPSI, cu peste 15 ani experiență în lucrul cu copiii, adolescenții și tinerii.

Este consilier creștin și trainer al Cursului de Formare în Consilierea Creștină certificat în cadrul Asociației Consilierilor Creștini din România, formator acreditat de CNFPA și trainer în ICT (Îngrijirea Competentă în Traumă) și în TBRI (Intervenția Bazată pe Relații de Încredere), cursuri organizate de Alianța România Fără Orfani

A participat la numeroase cursuri de formare și specializare în ce privește lucrul cu persoanele care suferă (PlayTherapy, Psihotrauma, etc.). A organizat și susținut conferințe pe diverse teme din domeniul consilierii, formarea atașamentului și prevenirea și intervenția în abuzul sexual fiind printre subiectele ei de interes.

A activat sub diverse roluri în viața oamenilor: ca sfătuitor, prieten, profesor, psiholog, terapeut, trainer, și mereu s-a identificat cu pasiunea de a sluji oamenilor în grupuri mici și personal. Unul dintre motto-urile preferate: “Viața înseamnă relații, restul sunt doar detalii.”

Eunice Tinca

Psiholog și psihoterapeut în supervizare acreditat de COPSI în psihologia familiei, cu formare complementară în psihologia familiei, în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.
Licențiată în Psihologie și Psihopedagogie Specială, la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș. Trainer în TBRI (Intervenția Bazată pe Relații de Încredere) și în ICT (Îngrijirea Competentă în Traumă), cursuri organizate de Alianța România fără Orfani.

Misiunea ei este de a sprijini familiile și de a ajuta copiii să se dezvolte într-un mod armonios. Îi place să interacționez cu copiii, să îi asculte și să le observe comportamentul. Din munca cu copiii de-a lungul timpului a învățat să le respecte ritmul de dezvoltare și să fie un ”detectiv” în ceea ce privește emoțiile și nevoile neîmplinite din spatele comportamentelor provocatoare și dificile.

Corina Caba

Corina Caba, este Fondator și Director al Fundației Casa Speranței din Oradea. Este asistent social de peste 20 de ani și împreună cu colegii săi au ajutat peste 400 de copii abandonați sau orfani să-și găsească familii iubitoare și permanente. Ea însăși a adoptat patru copii.

Pasiunea ei este de a vedea fiecare copil tratat ca cel mai important, indiferent de sex, etnie, dizabilități sau vârstă.

Convingerea Corinei este că dreptul fundamental al fiecărui copil este să crească într-o familie permanentă și sigură. A lucrat toată viața împotriva instituționalizării copiilor și crede că ar trebui să fie doar două opțiuni pentru copil: familia biologică sau familia adoptivă.

Mirela Mihăileanu

Mirela Mihăileanu este formator acreditat Îngrijirea Competentă în Traumă (ICT) și Intervenția Bazată pe Relații de Încredere (TBRI) a susținut cursuri de Îngrijire competentă a copiilor cu istoric de traumă pentru sute de părinți adoptivi, familii de plasament, educatori și voluntari ca parte a Academiei de Training din cadrul Asociației Tzuby’s Kids, unde este membru fondator. Pasiunea Mirelei este de a înțelege modificările care au loc în biologia şi psihologia copilului care a suferit abuz, neglijarea severă, abandon și de a ajuta părinții și îngrijitorii copiilor să contribuie la vindecarea acestora. Convingerea Mirelei este că dreptul fundamental al fiecărui copil este să crească într-o familie permanentă în care copiii să-și găsească apartenența, siguranța și echilibrul psiho-afectiv atât de necesar recuperării traumelor suferite.

Madison Perekotiy

Este coordonator al rețelei globale de îngrijirea a orfanilor în Europa de Est, parte din Lifeline din 2023, prin care deservește partenerii din zona aceasta, oferind formare clinică și conectându-i cu resurse pentru lucrările lor, pentru copiii și familiile vulnerabile. 

Este licențiată în istorie și sociologie la Universitatea Samford, iar în prezent, termină primul an al programului de master în asistență socială la Samford.

L-a întâlnit pe soțul ei, Yuriy, în Ucraina în 2008, s-au căsătorit în Birmingham în 2011 și în prezent au 4 copii. Acum lucrează cu ucrainenii care sunt refugiați în România în parteneriat cu bisericile și organizațiile locale. Este din Birmingham, Alabama, dar stabilită acum în București, România.

Adiel Bunescu

locuiește în București, este căsătorit cu Simona și împreună au patru copii: Erica, Sara, Vlad si Moise. A absolvit Facultatea de Relații Comerciale și Financiar-Bancare din cadrul Universității Româno-Americane și a obținut un Master of Divinity de la Moody Graduate School (Moody Bible Institute).

Timp de șapte ani a lucrat cu tinerii și studenții și a contribuit la plantarea bisericii Missio Dei din București. În prezent este pastor al Bisericii Missio Dei, coordonator ARFO pe partea de implicare biserici, precum și coach & trainer. În toate aceste roluri își îndeplinește vocația de a fi alături de oameni pentru a-i ajuta să se dezvolte, să își găsească direcția si sa isi atinga scopurile în viața personală, în afaceri sau în lucrarea creștină.

Împreună cu soția și copiii, Adiel a decis să primească în plasament și apoi să adopte un copil cu mari probleme medicale, înțelegând că dragostea lui Dumnezeu ne învață să iubim la rândul nostru în modurile cele mai practice.

Ligia Apăscăriței

Ligia Apăscăriței, este o persoană pasionată de a cunoaște și ajuta oamenii, fiind sensibilizată de persoanele care au suferit traume.

Este psiholog, licențiat în anul 2007, la Univ.A.I.Cuza, Iași, cu master în Terapii de Familie și Cuplu (2009), având studii/cursuri în Teologie CDE, psihoterapeut de familie și cuplu acreditat COPSI, cu peste 15 ani experiență în lucrul cu copiii, adolescenții și tinerii.

Este consilier creștin și trainer al Cursului de Formare în Consilierea Creștină certificat în cadrul Asociației Consilierilor Creștini din România, formator acreditat de CNFPA și trainer în ICT (Îngrijirea Competentă în Traumă) și în TBRI (Intervenția Bazată pe Relații de Încredere), cursuri organizate de Alianța România Fără Orfani

A participat la numeroase cursuri de formare și specializare în ce privește lucrul cu persoanele care suferă (PlayTherapy, Psihotrauma, etc.). A organizat și susținut conferințe pe diverse teme din domeniul consilierii, formarea atașamentului și prevenirea și intervenția în abuzul sexual fiind printre subiectele ei de interes.

A activat sub diverse roluri în viața oamenilor: ca sfătuitor, prieten, profesor, psiholog, terapeut, trainer, și mereu s-a identificat cu pasiunea de a sluji oamenilor în grupuri mici și personal. Unul dintre motto-urile preferate: “Viața înseamnă relații, restul sunt doar detalii.”

Melinda Copaci

Născută în Constanța, dar de 20 ani locuiește în București. 

A terminat facultatea de Teologie – Asistență Socială precum și Facultatea de Psihologie. A urmat un master în evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, familiei și cuplului și unul în pedagogii alternative. De 14 ani lucrează în învățământul privat, alternând rolurile de psiholog, consilier și profesor. A lucrat cu copii cu nevoi educaționale adiționale spre a le facilita integrarea în învățământul de masă. În practica din cabinet folosește cu precădere terapia prin joc ca metodă principală de intervenție. Crede că jocul este principala cale de comunicare a copiilor.

Este mamă a doi baieți energici care o ajută să “testeze” toate tehnicile și strategiile de parenting învățate din cărți, cursuri sau formări profesionale.

Superputerea ei este capacitatea de a se conecta cu usurință cu copiii, prin joc și empatie.

Heather McGarvey

Heather a crescut într-o familie în care se cânta muzică, se citea poezie, se aprecia arta și se bucura foarte mult de teatru. La o vârstă fragedă a decis că vrea să cânte la oboi, iar câțiva ani mai târziu a început să ia lecții. Heather a continuat să obțină o diplomă de licență și un master în interpretare muzicală, obținând prima poziție profesională în orchestră la vârsta de 19 ani. În timpul școlii postuniversitare, Heather a început să studieze și să cerceteze beneficiile muzicii ca resursă terapeutică pentru copiii care suferiseră traume și a dezvoltat o pasiune pentru a vedea artele expresive oferite tuturor celor care au nevoie.


În 2016, Heather s-a mutat în România, unde a început să predea muzică și diverse alte cursuri de arte creative copiilor care locuiesc în orfelinatele de stat din jurul Bucureștiului. După 5 ani în care a făcut această lucrare, Heather a avut dorința de a continua să creeze o organizație nonprofit de misiune, bazată pe artă. În 2022, Heather a fondat Comunitatea de Misiune Creativă, care este nonprofit, cu scopul de a ajunge la copiii defavorizați și de a oferi un mediu sigur și antrenant în care aceștia să poată învăța, să crească și să găsească vindecare și speranță.

București

București