silvitra acquisto
viagra token
Summitul ARFO 2024
Regional

Desfășurare eveniment

Participanții sunt așteptați în intervalul 8:15 – 9:00 pentru check-in și cafea. Summitul începe la ora 09:00 cu sesiunea plenară și se va încheia la ora 19:00. Va conține două sesiuni în plen și patru workshop-uri pe diverse teme de interes pe care le veți alege în proximitatea evenimentului.

Program Summit
9 noiembrie

8:15
9:00
11:00
12:00
12:30
13:30
15:00
16:00
17:00
17:30
19:00
Check-in și cafea
Sesiune plenară 1
Workshop 1
Pauză cafea & snacks
Workshop 2
Masă Prânz
Workshop 3
Workshop 4
Pauză cafea și snacks
Sesiune plenară 2
Încheiere

Costuri

Summit
100 lei 130lei

  • 2 sesiuni plenare
  • 4 workshop-uri
  • Masă prânz
  • Snackuri și cafea
  • Materiale Summit

Preț early booking
până pe 4 noiembrie!

Vreau să mă înscriu

Summit (copil 5 – 12 ani)
50 lei 60lei

  • Activități recreative, fun
  • Snackuri
  • Activități terapeutice
  • Masa prânz
  • Oferim îngrijire copii doar 
pe perioada Summit-ului

Preț early booking
până pe 4 noiembrie!

Vreau să mă înscriu

Locație eveniment

Biserica Rhema, Iași

Calea Chișinăului, nr. 132, Iași, România

Workshopuri

În curs de actualizare.

Agnes Remalia Dragomir

Psiholog clinician și psihoterapeut specialist, supervisor in psihologie clinică

Importanța evaluării psihologice la copii pentru o strategie optimizată în educație și intervenție terapeutică

Workshopul  Importanța evaluării psihologice la copii pentru o strategie optimizată în educație și intervenție terapeutică este special pentru părinți și evidențiază rolul esențial al testării psihologice la copii, cu accent pe înțelegerea și abordarea copilului în familie, dar și în procesul psihoterapeutic și de educație.

Evaluarea psihologică reprezintă un instrument valoros pentru identificarea nevoilor emoționale, sociale, relaționale și cognitive ale copilului, facilitând astfel dezvoltarea unei strategii personalizate de educație și intervenție terapeutică. Acest proces ajută la crearea unui mediu de sprijin care contribuie la bunăstarea și succesul copilului, atât în familie, cât și la școală și în viața de zi cu zi. 

Parcurgerea testelor specifice vârstei aduce un plus datorită expertizei psihologului în a corela și interpreta corect informațiile obținute.

Intimitatea și sexualitate pe înțelesul copiilor!

Dacă te întrebi când ar fi momentul potrivit să discuți cu copilul despre sexualitate, acest workshop este o oportunitate excelentă. Vom aborda deschis și respectuos un subiect care rămâne adesea tabu în multe familii.

În cadrul întâlnirii, vom explora cum să vorbești despre sexualitate, importanța desensibilizării părinților și cum să îi înveți pe copii despre spațiul personal, intimitate, abuz și persoane de siguranță. Vom discuta despre rolul limitelor în înțelegerea sexualității și despre cum valorile familiei influențează copilul.

Vom clarifica și ce poate face școala și ce ar trebui să facă părinții, un aspect adesea confuz. Sexualitatea este legată de emoție, iubire și plăcere, iar abordarea acestui subiect într-o manieră caldă și deschisă poate contribui la dezvoltarea emoțională echilibrată a copilului.

Indiferent dacă ai copii de orice vârstă, dacă îți dorești copii sau dacă lucrezi cu copii, ești binevenit la această întâlnire. Vom aloca timp pentru întrebări și ne propunem să oferim suportul necesar în toate modurile posibile.

Evaluarea psihologică reprezintă un instrument valoros pentru identificarea nevoilor emoționale, sociale, relaționale și cognitive ale copilului, facilitând astfel dezvoltarea unei strategii personalizate de educație și intervenție terapeutică. Acest proces ajută la crearea unui mediu de sprijin care contribuie la bunăstarea și succesul copilului, atât în familie, cât și la școală și în viața de zi cu zi. 

Parcurgerea testelor specifice vârstei aduce un plus datorită expertizei psihologului în a corela și interpreta corect informațiile obținute.

Alex Ilie

Director Executiv ARFO

Ligia Apăscăriței

Psiholog și Psihoterapeut

Atașamentul adulților și impactul acestuia asupra relației cu copiii

Cel mai mare cadou pe care îl poți face copilului tău este să fii un adult vindecat. Iar aceasta implica dezvoltarea unui stil de atașament securizant. Ce înseamnă? De ce este important atașamentul? Care sunt tipurile de atașament ale adulților și cum se reflectă acestea în relația cu copiii noștri? Vom aborda aceste aspecte și modalități practice prin care putem deveni adulți cu un atașament sigur dobândit, capabili să construiască relații vindecătoare cu copiii lor.

Eunice Tinca

Psiholog și trainer

Între limite și lupta de putere. Părinți de adolescenți

Atelierul este conceput special pentru părinții de adolescenți care doresc să înțeleagă mai bine dinamica relațiilor din această perioadă tumultoasă a vieții copilului lor. Adolescența este o etapă de tranziție, marcată de schimbări semnificative, atât fizice, cât și emoționale, iar părinții se confruntă adesea cu provocarea de a stabili limite sănătoase, menținând în același timp o relație de încredere și respect reciproc.

În cadrul acestui atelier interactiv, vom explora diverse strategii și tehnici pentru a naviga cu succes prin conflictele de putere care pot apărea între părinți și adolescenți. Vom discuta despre importanța stabilirii unor limite clare, dar flexibile, cum să comunicăm eficient pentru a reduce tensiunile și a evita escaladarea conflictelor.

Alăturați-vă nouă pentru a descoperi cum puteți să îmbunătățiți relația cu adolescentul dumneavoastră, să îi sprijiniți dezvoltarea autonomiei și să creați un mediu familial armonios. Acest atelier oferă instrumentele necesare pentru a transforma provocările adolescenței în oportunități de creștere și învățare, atât pentru părinți, cât și pentru copii.

raluca purici

Raluca Purici

Asistent social

Cum ajutăm copiii să înțeleagă lumea senzorială

Seminarul se fundamentează pe înțelegerea integrării senzoriale, ca teorie și cadru de referință. Prin jocuri și exerciții participanţii vor fi capabili să înţeleagă tulburările de procesare senzorială şi modul în care aceste dificultăţi influenţează abilitatea de învăţare a copilului, participarea sa în medii contextuale diferite şi comportamentul. Seminarul oferă un start pentru o înţelegere a terapiei de integrare senzorială şi a strategiilor practice de abordare senzorială, care promovează şi îmbunătăţesc participarea şi succesul copiilor cu tulburări de integrare senzorială.

Mirela Mihăileanu

Formator acreditat ICT și TBRI®

Impactul traumei în dezvoltarea copiilor

În cadrul workshop-ului vom discuta despre modul în care trauma și stresul traumatic din copilărie pot impacta dezvoltarea psiho-emoțională a copilului, precum și despre strategii care să ajute la diminuarea efectelor negative. Vom încerca să identificăm tipurile de traumă, efectele pe care le poate avea atât asupra creierului, cât și asupra  atașamentului. Vom aborda câteva principii despre cum să fim părintele unui copil cu istoric traumatic.

Liviu Mihăileanu

Președinte ARFO

Implicarea comunităților creștine în adopție

Descriere:

În cadrul acestui workshop, vei descoperi răspunsurile comunităților creștine la criza orfanilor din România, explorând motivațiile care au stat la baza implicării lor și evoluția modalităților de implicare de-a lungul timpului. De asemenea, vom analiza împreună modalitățile practice prin care fiecare dintre noi poate contribui activ în domeniul adopției.

Obiective:

  • Analizarea răspunsului comunităților creștine la criza orfanilor din România și evaluarea dinamicii implicării acestora până în prezent.
  • Identificarea modalităților practice prin care fiecare se poate implica în domeniul adopției.

Cum să adopți sau să iei un copil în plasament în România?

Descriere:

În acest workshop, vei învăța despre etapele adopției și plasamentului familial, precum și cum să te pregătești pentru fiecare dintre ele. Prezentarea este interactivă și include exemple concrete din cazuistica actuală, oferindu-ți o perspectivă practică și detaliată asupra procesului.

Obiective:

  1. Înțelegerea cadrului legal privind adopția și plasamentul familial în România. 
  2. Detalierea etapelor procesului adopției și a particularităților fiecărei etape, cu exemple concrete din practica curentă.

Alex Ilie

Director Executiv ARFO

Ajutor când adopția pare că a eșuat

Am dat curs acestui minunat vis – am adoptat. Aveam atâtea idei despre cum vom fi ca părinți, despre cum îi vom îndruma prin viață pe copiii noștri. Despre cât de minunat va fi… și totul este atât de diferit! Nimic din ce știam nu merge. Mă simt atât de dezamăgit(ă) și parcă singurul lucru pe care l-aș vrea este să strig “Opriți autobuzul, vreau să cobor din el!”.

În acest workshop, într-o manieră onestă vom vorbi despre așteptări și despre soluții realiste în cazurile în care relația cu copilul adoptat pare mult diferită decât ne-am imaginat.

Manuela Amarii

Asistent social DGASPC Iași și părinte adoptiv

Mihaela Pop

Psihoterapeut & Psiholog

Când casa noastră devine ACASĂ pentru copilul adoptat

Obiective:

  • Să înțelegem cum se realizează potrivirea, care sunt dificultățile ce pot apărea și care sunt soluțiile;
  • Să înțelegem ce anume presupune mutarea copilului – condițiile optime pentru mutare, dificultăți și soluții;
  • Să înțelegem cum se realizează acomodarea copilului la viața de familie;
  • Să înțelegem cum se realizează acomodarea familiei la venirea copilului și ce schimbări poate aduce în relația de cuplu;
  • Să înțelegem transformările care survin în primii doi ani de viață împreună.

Acest workshop se adresează persoanelor/familiilor care doresc să adopte, persoanelor/familiilor atestate care sunt în așteptarea unui copil și persoanelor/familiilor adoptatoare aflate în primii ani de viață împreună cu copilul/copii.

 Schimbările chiar dacă ne aduc spre evolutie ne perturbă echilibru. Ieșirea din zona de confort presupune efort și anumite dificultăți. În acest workshop vom afla cum putem preveni și soluționa cele mai frecvente dificultăți în etapa de tranziție a copilului de la familia de asistență maternală la familia adoptatoare.

Gabriela Doru

Psihopedagog si Psihoterapeut sistemic

Liliana Iftode

Psiholog și Psihoterapeut

Metode și tehnici de dezvoltare personală în lucrul cu copiii și aparținătorii acestora

De a lungul experienței profesionale, atât la catedră, cât și în practica privată am identificat reale nevoi în ceea ce privește relația adult – copil. Atunci când vorbim despre nevoi ne referim atât la partea de comunicare, cât și la activitățile practice. 

Prin susținerea acestui workshop ne propunem să exersăm împreună metode și tehnici care să vină în sprijinul nostru pentru a îmbunătăți dinamica procesului de învățare. Ne vom consolida abilitățile de lucru necesare construirii și dezvoltării armonioase a relațiilor cu copiii.

Workshop-ul își propune să fie cât mai interactiv cu accent pe exersarea abilităților practice necesare unui părinte, aparținător, respectiv unui specialist care își dorește să lucreze cu copii și adolescenți, utilizând tehnici și metode specifice învățării experiențiale.

Mihaela Grigori

Psihoterapeut sistemic/formator

Tehnici de selfcare și îngrijire personală (cum am grijă de mine să pot veni și în folosul celuilalt)

De-a lungul timpului am învățat că pentru a putea să fiu alături și să îi ajut pe cei din jurul meu ar trebui să fiu eu BINE mai întâi. Iar acest BINE pe cât de simplu pare la prima vedere pe atât de complex este, pentru că include bunăstarea fizică, psihică și emoțională esențiale pentru buna funcționare a fiecăruia dintre noi.

Vă invit cu drag să participați la acest workshop interactiv care ne va ajuta să înțelegem importanța sănătății emoționale, să identificăm domeniile în care suntem vulnerabili și cât de esențial este să răspundem la nevoile noastre și totodată să identificăm împreună strategii de îngrijire personală pe care le putem aplica în viața de zi cu zi.

Alina Druță

Presedinte ACMO

Rolul interacțiunii conștiente în conectarea cu copilul tău

Strategiile de mindfulness din Intervenția Relațională bazată pe Încredere (TBRI) sunt o componentă crucială pentru a crea un mediu de îngrijire sănătos și susținător, ajutând atât adulții care oferă îngrijire,, cât și copiii să navigheze prin provocările emoționale și să construiască relații bazate pe încredere și vindecare.

Vom explora împreună componentele strategiei de mindfulness din TBRI: autoreglarea emoțională a îngrijitorului, care ajută îngrijitorii să gestioneze mai bine stresul și să mențină o stare de echilibru emoțional în fața comportamentelor dificile; prezența conștientă, prin care îngrijitorii pot observa mai clar semnalele nonverbale ale copilului, facilitând o mai bună înțelegere și conectare; răspunsuri deliberate, nu reactive, când îngrijitorii răspund în mod intenționat și calculat la comportamentele provocatoare ale copiilor; și autoreflecția, care dezvoltă o mai mare conștientizare a propriilor tipare de comportament, declanșatoare emoționale și prejudecăți, permițându-le îngrijitorilor să intervină mai eficient în relația cu copilul.

Simona Pojoga

Psiholog, Autor

Cum să fii rezilient în vremuri de criză?

Într-o lume în care fiecare se simte agasat și înconjurat de factori care pot produce dezechilibru, poți reuși să supraviețuiești doar dacă ești rezilient. O serie de factori influențează nivelul de reziliență: credința în Dumnezeu, experiențele anterioare, strategiile de adaptare pe care le folosești, perspectiva pe care o ai asupra vieții și altele. Vino la acest workshop și vei afla cum poți fi și tu un om rezilient și cum te poți bucura de o viață echilibrată, în care să-ți valorifici potențialul în mediul în care te afli.

Formular înscriere

online priligy fortune healthcare

Agnes Remalia Dragomir

Pasionată de consiliere încă din vremea liceului, cu o experientă de peste 15 ani în domeniul psihologiei. 

Absolventă de teologie, psihologie și sociologie și a parcurs și două mastere de profil. A urmat mai multe formări în psihoterapie pentru a putea combina mai multe metode și a ajută persoanele să ajungă la potențialul maxim. Este pasionată de înțelegerea transgenerațională a familiilor pentru o mai bună optimizare personală. 

Lucrează cu copii, familii, adulți și parcurge cu regularitate cursuri de formare în domeniul psihologiei pentru a putea să fie mereu la curent cu noi metode și studii în domeniul psihologiei.

A dezvoltat mai multe programe de dezvoltare pentru copii, chiar și pentru copiii de 1-3 ani pentru care nu există prea multă atenție în ce privește educația în țara noastră și pune accent pe atașamentul sănătos al copilului și dezvoltarea lui psihologică.

A dorit să înțeleagă copilul și familia în mai multe culturi și asta a dus-o la un schimb de experiență în America și apoi în Africa. Două culturi total diferite, dar urma să constate că aveau nevoi comune cu cele din țara noastră, nevoia unui atașament sănătos și a unui mediu securizant.

A organizat workshopuri, seminarii, a vorbit la conferințe și în emisiuni TV și în ultima perioadă își dedică o mare parte din timp pentru pregătirea specialiștilor în psihologie. 

Deține propriul site unde postează articole de interes pe teme de psihologie și oferă îndrumare viitorilor specialiști în psihologie. O găsiti pe agnesdragomir.com sau  www.psihoconsultanța.ro. O puteți găsi și pe rețelele de socializare pe paginile oficiale: FB Psihoconsultanta – psihoterapie și evaluare psihologică, pe Linkedin, Instagram sau Twitter.

Agnes Remalia Dragomir

http://www.psihoconsultanta.ro

agnesdragomir.com

Alex Ilie

Împreună cu soția sa, Nati, Alex are 7 copii adoptați.

A studiat psihologie, sociologie dar și teologie și leadership.

De-a lungul timpului a ocupat diferite poziții ca profesor și director la liceu, director național pentru o organizație studențească sau pastor. Totdeauna a crezut că, credința creștină ar trebui trăită atât de radical încât singurele două posibile explicații să fie “voi sunteți nebuni sau Cristos este viu”.

Din 2015 Alex este director executiv al Alianței România fără Orfani, aducând împreună sute de ONGuri, biserici și alte instituții, animate de un singur vis: Fiecare copil din România să crească într-o familie permanentă dedicată bunăstării lui.

Este pasionat și fascinat de complexitatea ființei umane. De cărți, călătorii, filme, de o cafea bună dar niciuna din acestea singur ci animate de o discuție bună. Se consideră un om bogat în mod special datorită câtorva relații profunde din viața lui.

Ligia Apăscăriței

Ligia Apăscăriței, este o persoană pasionată de a cunoaște și ajuta oamenii, fiind sensibilizată de persoanele care au suferit traume.

Este psiholog, licențiat în anul 2007, la Univ.A.I.Cuza, Iași, cu master în Terapii de Familie și Cuplu (2009), având studii/cursuri în Teologie CDE, psihoterapeut de familie și cuplu acreditat COPSI, cu peste 15 ani experiență în lucrul cu copiii, adolescenții și tinerii.

Este consilier creștin și trainer al Cursului de Formare în Consilierea Creștină certificat în cadrul Asociației Consilierilor Creștini din România, formator acreditat de CNFPA și trainer în ICT (Îngrijirea Competentă în Traumă) și în TBRI (Intervenția Bazată pe Relații de Încredere), cursuri organizate de Alianța România Fără Orfani

A participat la numeroase cursuri de formare și specializare în ce privește lucrul cu persoanele care suferă (PlayTherapy, Psihotrauma, etc.). A organizat și susținut conferințe pe diverse teme din domeniul consilierii, formarea atașamentului și prevenirea și intervenția în abuzul sexual fiind printre subiectele ei de interes.

A activat sub diverse roluri în viața oamenilor: ca sfătuitor, prieten, profesor, psiholog, terapeut, trainer, și mereu s-a identificat cu pasiunea de a sluji oamenilor în grupuri mici și personal. Unul dintre motto-urile preferate: “Viața înseamnă relații, restul sunt doar detalii.”

Eunice Tinca

Psiholog și psihoterapeut în supervizare acreditat de COPSI în psihologia familiei, cu formare complementară în psihologia familiei, în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.
Licențiată în Psihologie și Psihopedagogie Specială, la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Dimitrie Cantemir din Târgu Mureș. Trainer în TBRI (Întervenția bazată pe relații de încredere) și în ICT (Îngrijirea Competentă în Traumă), cursuri organizate de Alianța România fără Orfani.

Misiunea mea este de a sprijini familiile și de a ajuta copiii să se dezvolte într-un mod armonios. Îmi place să interacționez cu copiii, să îi ascult și să le observ comportamentul. Din munca cu copiii lungul timpului am învățat să le respect ritmul de dezvoltare și să fiu un ”detectiv” în ceea ce privește emoțiile și nevoile neîmplinite din spatele comportamentelor provocatoare și dificile.

Raluca Purici

Asistent social,  implicată în lucrul cu familiile cu nevoi sociale și cu dizabilități din 2008 prin vizite, cursuri pentru părinți și specialiști, ședințe de grup de consiliere, activități de terapie prin joc, etc. Din 2021 este voluntar ARFO fiind implicată în activitățile cu copiii și cu părinții în tabere și la grupul de suport din Iași.

Mirela Mihăileanu

Mirela Mihăileanu este formator acreditat Îngrijirea Competentă în Traumă (ICT) și Intervenția Bazată pe Relații de Încredere (TBRI) a susținut cursuri de Îngrijire competentă a copiilor cu istoric de traumă pentru sute de părinți adoptivi, familii de plasament, educatori și voluntari ca parte a Academiei de Training din cadrul Asociației Tzuby’s Kids, unde este membru fondator. Pasiunea Mirelei este de a înțelege modificările care au loc în biologia şi psihologia copilului care a suferit abuz, neglijarea severă, abandon și de a ajuta părinții și îngrijitorii copiilor să contribuie la vindecarea acestora. Convingerea Mirelei este că dreptul fundamental al fiecărui copil este să crească într-o familie permanentă în care copiii să-și găsească apartenența, siguranța și echilibrul psiho-afectiv atât de necesar recuperării traumelor suferite.

Liviu Mihăileanu

Liviu Mihăileanu este tată adoptiv și doctor în teologie, cu o specializare în teologia adopției și implicarea comunităților creștine în adopție. Este președintele Alianței România Fără Orfani, membru al bordului World Without Orphans Europe și președinte al Asociației Tzuby’s Kids.

Începând din 2015, Tzuby’s Kids a sprijinit peste 3.000 de părinți adoptivi și de plasament, psihologi și asistenți sociali în îngrijirea copiilor cu istoric de traumă, precum și sute de copii în integrarea acestora în familii adoptive și de plasament. 

În ultimii 10 ani, Liviu Mihăileanu a fost direct implicat în modificarea legislației privind protecția drepturilor copilului și regimul juridic al adopției în România. Aceste modificări legislative au contribuit la schimbarea filosofiei de intervenție a sistemului de protecție prin prioritizarea intervenției familiale.

Alex Ilie

Împreună cu soția sa, Nati, Alex are 7 copii adoptați.

A studiat psihologie, sociologie dar și teologie și leadership.

De-a lungul timpului a ocupat diferite poziții ca profesor și director la liceu, director național pentru o organizație studențească sau pastor. Totdeauna a crezut că, credința creștină ar trebui trăită atât de radical încât singurele două posibile explicații să fie “voi sunteți nebuni sau Cristos este viu”.

Din 2015 Alex este director executiv al Alianței România fără Orfani, aducând împreună sute de ONGuri, biserici și alte instituții, animate de un singur vis: Fiecare copil din România să crească într-o familie permanentă dedicată bunăstării lui.

Este pasionat și fascinat de complexitatea ființei umane. De cărți, călătorii, filme, de o cafea bună dar niciuna din acestea singur ci animate de o discuție bună. Se consideră un om bogat în mod special datorită câtorva relații profunde din viața lui.

Manuela Amarii

Manuela Amarii este asistent social și părinte adoptiv, Coordonator al Compartimentului Adopții și Postadopții al DGASPC Iași, căsătorită, mamă a doi copii.
Dacă aș avea puteri de supererou aș găsi pentru fiecare copil familia proprie, definitivă, în care să se regăsească.

Mihaela Pop

Mihaela Pop, psihoterapeut și psiholog în cadrul Compartimentului de Adopții și Postadopții al DGASPC Iași, căsătorită, mama unui băiat.

Gabriela Doru

Am absolvit  Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Psihopedagogie Specială, în anul 2008, iar în ultimii 16 ani am lucrat cu tineri, copii și adulți cu dizabilități, atât în mediul privat cât și în învățământul special. Am studiat Psihoterapie Sistemică de Cuplu și Familie la Institutul  pentru cuplu și familie Iași. Activez în cadrul propriului cabinet de psihologie unde ofer suport psihologic pentru toate categoriile de vârstă: intervenție terapeutică, consiliere, psihopedogogie specială și logopedie.

Prin rolurile profesionale  de psihopedagog, psihoterapeut, lucrător prin arte combinate și consilier de dezvoltare personală am oferit sprijin celor care au avut nevoie, am împărtășit din resursele și din bagajul meu personal și profesional și în egală măsură am învățat din fiecare experiență.

Liliana Iftode

E absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educație, specializarea Psihologie, Master în ”Evaluarea, formarea si consilierea psihologică a personalului la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Am studiat Psihoterapie Sistemică de Cuplu și Familie la Institutul  pentru cuplu și familie Iași. Activez în cadrul cabinetului individual de psihologie unde ofer suport psihologic pentru toate categoriile de vârstă: evaluare psihologică,  intervenție terapeutică, consiliere, psihopedagogie specială, logopedie și desfășor ateliere de dezvoltare socio – emoțională pentru copii și adolescenți.

Sunt profesor preparator în cadrul Liceului Special ”Moldova”, Târgu Frumos, unde lucrez cu elevii cu dizabilități vizuale și asociate. Sunt o persoană care  în orice domeniu din viață am dat dovadă de  profesionalism, răbdare, încredere și perseverență, cât și implicare și dăruire, având o deschidere spre noutate, în scopul îmbunătățirii calității mediului  educațional și al sănătății mintale.

Îmi doresc ca prin munca depusă, prin implicarea în fiecare proiect și activitate, cu fiecare formare parcursă, să aduc inspirație celor cu care lucrez. Consider că puterea stă în propriile alegeri, iar noi putem să le oferim modelele de care au nevoie. A lucra alături de acești copii minunați este un privilegiu, e o învățare continuă ce duce spre o creștere reciprocă.

Mihaela Grigori

Am 39 de ani și îndeplinesc mai multe roluri în viața personală printre care cel de fiică, soră, soție, mamă, prietenă etc. În ceea ce privește partea profesională sunt cadru didactic cu o experiență de peste 15 ani în lucrul cu copiii, psihoterapeut sistemic de familie și cuplu și formator ICT în cadrul ARFO.

Alina Druță

Cu o experiență de peste un deceniu, Alina și-a consacrat cariera lucrând cu adolescenți și tineri care au trecut prin dificultăți majore, cum ar fi adversitatea, îngrijirea rezidențială și abuzul. Ea este co-fondatoare și președintă a Alianței Naționale Creștine pentru Orfani din Moldova. Împreună cu soțul ei, este mamă a doi fii biologici și a șase fiice în plasament. În ultimii șase ani, a coordonat programe de formare privind Intervenția Relațională Bazată pe Încredere (TBRI), adresate ONG-urilor locale și angajaților guvernamentali din domeniul protecției copilului, având ca obiectiv sprijinul copiilor afectați de traume. De asemenea este Trainer în “Prim Ajutor pentru Stres Operațional”.

Simona Pojoga

Simona Pojoga este doctor in psihologie, psihoterapeut de cuplu si familie, autor al povestilor terapeutice: “Teama lui Ursulici” si “Mi-e dor se tine!”, a experimentat in propria copilarie tentative de adoptie.

Iași

Iași