Summitul ARFO 2023
Regional

Puterea
      unui DAR

Summitul ARFO 2023
Regional

Prezentare

Ionuț. Abandonat la naștere. Spital, asistent maternal unu, asistent maternal doi, centrul de copii “Prichindelul”. Doi ani repetați în aceeași clasă… căminar. “Nu o să se aleagă nimic de capul lui”. DAR la 11 ani, o familie îl vizitează și după câteva săptămâni îl adoptă. Încet, încet recuperează pe multe fronturi iar în toamna aceasta a intrat la facultatea de arhitectură.

“Voi erați morți în greșelile și păcatele voastre… DAR Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, ne-a adus la viață.” Biblia

Două povești extraordinare; una este a unui copil al României, alta ar putea să fie istoria noastră a fiecăruia. Ambele au un parcurs ce pare predictibil cu un final trist. Acesta este întrerupt într-un mod extraordinar de un DAR. Dar Dumnezeu… dar o familie…

Summitul ARFO 2023 – puterea unui DAR – ne invită să descoperim împreună ce putem face pentru ca statisticile și finalul predictibil să fie schimbate pentru 42.000 de copii.

Specialiști, părinți adoptivi, pastori, preoți, oameni de afaceri, guvernanți și ONGiști vin împreună la cel mai mare eveniment din domeniul adopției pentru un vis de neimaginat – Fiecare copil din România să crească iubit și protejat de o familie.

Oradea, Iasi, Sibiu și Timișoara sunt locațiile unde te invităm să ne întâlnim în Noiembrie.

Nimeni nu are soluții pentru ca 42.000 de copii să aibă familii, DAR fiecare poate face ceva. Vino alături de noi să descoperim ce poți face tu!

Participă la cel mai mare eveniment din
domeniul adopției din toamna 2023!

În acest an, Summitul Regional ARFO va avea loc în 4 orașe.

Vorbitori

Adiel Bunescu

Pastor

Alex Ilie

Director Executiv ARFO

Alexandru Jurje

Pastor și părinte adoptiv

Alina Muntean

Psihoterapeut de familie, practician TBRI®

Anca Achiţenei

Psihoterapeut

Barbara Rueger

Regional Ambassador, World Without Orphans Europe

Bucky Rogers

Coordonator Lifeline Africa și Europa de Est

Casiana Acsinte

Medic pediatru și părinte adoptiv

Corina Caba

Fondator și Director Fundația Casa Speranței

Costi Keenan

CoFounder and Director of the Refuge Center Romania

Cristi Sonea

Pastor BBSO

Daiana Ilaș

Psiholog Asociația Preventis

Eugenia (Genuța) Erhan

Psiholog

Flori Zilahi

Psihoterapeut sistemic pentru familie si cuplu

Florina Bulzan

Mamă biologică și adoptivă, Terapeut

Ioana Todoran

Consilier familial

Jennifer Iacob

Trainer TBRI®

Karina Velescu

Psihoterapeut sistemic pentru familie si cuplu

Laura Haja

Studentă la inginerie, voluntară cu copiii cu dizabilități

Ligia Apăscăriței

Psihoterapeut și trainer

Liviu Mihăileanu

Președinte ARFO

Liviu Ursache

Manuela Amarii

Asistent social DGASPC Iași și părinte adoptiv

Maria Mihali

Psihoterapeut și părinte adoptiv

Mihaela Pop

Psihoterapeut & Psiholog

Mirela Mihăileanu

Formator acreditat ICT și TBRI®

Miriam Bucur

Asistent social la Asociația Preventis

Nathan Burke

CoMission for Children at Risk, membru bord sfătuitori ARFO și Echipa de Training ARFO

Paul Masaric

Psiholog la Asociația Prevenits

Radu Cîmpean

Raluca Purici

Asistent social

Simona Pojoga

Psiholog, Autor

Sonia Martin

Coordonatoarea rețelei Lifeline pentru Asia, expertă în adopție și îngrijirea orfanilor

Teofil Stanciu

Director al editurii Decenu.eu, redactor-șef al publicației Convergențe

Tim și Caroline Bailey

Părinți adoptivi și consilieri

Viorelia Birladeanu

Asistent social la Asociația Preventis

Adiel Bunescu

Adiel Bunescu locuieste in Bucuresti, este căsătorit cu Simona și impreuna au patru copii: Erica, Sara, Vlad si Moise. A absolvit Facultatea de Relații Comerciale și Fianaciar-Bancare din cadrul Universității Româno-Americane și a obținut un Master of Divinity de la Moody Graduate School (Moody Bible Institute).

Timp de șapte ani a lucrat cu tinerii și studenții și a contribuit la plantarea bisericii Missio Dei din Bucuresti. In prezent este pastor al Bisericii Missio Dei, precum și coach & trainer. În toate aceste roluri își îndeplinește vocația de a fi alături de oameni pentru a-i ajuta să se dezvolte, să își găsească direcția si sa isi atinga scopurile in viata personala, in afaceri sau in lucrarea crestina.

Împreună cu soția și copiii, Adiel a decis să primească în plasament si apoi sa adopte un copil cu mari probleme medicale, înțelegând că dragostea lui Dumnezeu ne învață să iubim la rândul nostru în modurile cele mai practice.

Alex Ilie

Împreună cu soția sa, Nati, Alex are 7 copii adoptați.

A studiat psihologie, sociologie dar și teologie și leadership.

De-a lungul timpului a ocupat diferite poziții ca profesor și director la liceu, director național pentru o organizație studențească sau pastor. Totdeauna a crezut că, credința creștină ar trebui trăită atât de radical încât singurele două posibile explicații să fie “voi sunteți nebuni sau Cristos este viu”.

Din 2015 Alex este director executiv al Alianței România fără Orfani, aducând împreună sute de ONGuri, biserici și alte instituții, animate de un singur vis: Fiecare copil din România să crească într-o familie permanentă dedicată bunăstării lui.

Este pasionat și fascinat de complexitatea ființei umane. De cărți, călătorii, filme, de o cafea bună dar niciuna din acestea singur ci animate de o discuție bună. Se consideră un om bogat în mod special datorită câtorva relații profunde din viața lui.

Alexandru Jurje

Alexandru Jurje, inginer preocupat de cele sfinte și pastor preocupat de cele pământești, căsătorit cu Debora, tatăl lui Maia și Cris, navighează apele învolburate ale vieții de soț, părinte și ghid al celor care mai caută pe Dumnezeu și care mai vor să facă ceva semnificativ în lume.

Alina Muntean

În 2004 Alina Muntean începe să desfășoare activități de voluntariat pentru copiii abandonați din județul Mureș. Acest început nu a făcut decât să o motiveze să se implice și mai mult în viața acestor copii, căutând căi prin care aceștia să-și vindece rănile din trecut, iar speranța și frumusețea să-și facă loc în viața lor. Prin urmare a finalizat Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, un Master în Consiliere și Psihologie Clinică și o formare în Terapie de Familie Sistemică.

Au urmat training-uri pe traumă în SUA (formare în TBRI) și România. Împreună cu soțul ei a deschis Asociația Rise Together, menită să ofere consiliere și terapie pentru copiii cu traume  și suport pentru îngrijitorii acestora.

Alina are doi băieți biologici și două fetițe în plasament.

Anca Achiţenei

Psihoterapeut sistemic de cuplu şi familie, cu formare complementară în EFT,
părinte adoptiv a unui adolescent. Cred cu tărie că fiecare avem resursele necesare
să reuşim, uneori avem nevoie doar sa fim validaţi şi să ştim că nu suntem
singuri…
Ca terapeut cred că expertul propriei vieţi eşti tu, sunt pasionată de tot ce înseamnă
vindecare de efectele traumei, fie că trauma înseamnă abandon, neglijare sau abuz.
Îmi place să învăţ, sunt într-un continuu proces de formare şi perfecţionare. Învăț
de la fiecare om pe care-l întâlnesc şi împărtăşesc la rândul meu cu generozitate
ceea ce ştiu şi ceea ce sunt pentru a putea sprijini.

Barbara Rueger

Barbara Ruegger este din Elveția și lucrează cu copiii și tinerii de aproape 30 de ani. A colaborat cu YWAM/King’s Kids ca parte a echipei de conducere internațională, conectându-se și cu numeroase alte grupuri și organizații. De la începutul proiectului World Without Orphans, Barbara a fost un lider activ în mișcare, realizând că în cadrul WWO face parte dintr-o comunitate de oameni cu gândire similară. Astăzi, Barbara activează în cadrul echipei de facilitare europeană, contribuind la construirea rețelelor locale WWO în diferite țări europene.

Bucky Rogers

Bucky Rogers este coordonator regional al Rețelei Globale de Îngrijire a Orfanilor Lifeline pentru Africa și Europa de Est. El este originar din Chattanooga, Tennessee și în prezent locuiește în Spartanburg, Carolina de Sud. După ce a studiat Contabilitatea la Universitatea din Tennessee, a continuat masterul în Educație Creștină de la Southern Seminary.
El și soția sa, Julie, au 5 copii: Sasha, Innocent, Xan, Brennan și Becca. Bucky este autorul cărților „Înrădăcinat în cuvintele antice” și „Anormal: redefinirea unei vieți bine trăite”

Casiana Acsinte

Mamă a două fetițe născute din inimă și a unui băiețel născut din burtică, medic rezident pediatru, trainer al cursului Îngrijirea Competentă în Traumă, oferit de Alianța România Fără Orfani.

Corina Caba

Corina Caba, este Fondator și Director al Fundației Casa Speranței din Oradea. Este asistent social de peste 20 de ani și împreună cu colegii săi au ajutat peste 400 de copii abandonați sau orfani să-și găsească familii iubitoare și permanente. Ea însăși a adoptat patru copii.

Pasiunea ei este de a vedea fiecare copil tratat ca cel mai important, indiferent de sex, etnie, dizabilități sau vârstă.

Convingerea Corinei este că dreptul fundamental al fiecărui copil este să crească într-o familie permanentă și sigură. A lucrat toată viața împotriva instituționalizării copiilor și crede că ar trebui să fie doar două opțiuni pentru copil: familia biologică sau familia adoptivă.

Costi Keenan

Revenim în scurt timp cu descrierea..

Cristi Sonea

Revenim în scurt timp cu descrierea..

Daiana Ilaș

Psiholog clinician în cadrul Asociației Preventis (www.preventis.ro) și activează în domeniul prevenirii adicțiilor la copii și tineri. Printre activitățile care îi plac cel mai mult și unde simte că are impact se numără activitățile educative cu elevii în școli și întâlnirile de educație parentală în vederea prevenirii dependenței de tehnologie digitală la copii. Tocmai pentru că îi place tehnologia, Daiana este preocupată de utilizarea ei responsabilă.

Eugenia (Genuța) Erhan

Psiholog Clinician, Psihoterapeut integrativ, Formare in psihotraumatologie, Formator și Supervizor în Psihoterapie

Flori Zilahi

Flori Zilahi este psihoterapeut autonom, în specialitatea psihoterapie familială sistemică. Este coordonator/co-trainer în cadrul programelor de formare Institutului de Terapie Familială și Practică Sistemică Areopagus. Are experiență în lucrul cu familii, cupluri, copii și de asemenea coordonează grupuri de suport pentru persoanele aflate în impas (anxietate, depresie, dependențe). Formări ulterioare: Terapia Centrată pe Emoții (EFT), Intervenții Bazate pe Relații de Încredere (TBRI) și facilitator parental certificat Circle of Security®.

Florina Bulzan

Florina Bulzan, mamă biologică, adoptivă și de înger, soție, terapeut prin dramă și joc în formare, povestitor, a crescut înconjurată de cărți și povești. A ajuns să vadă lumea poveștilor prin mai multe perechi de ochi: cei ai copilului fermecat de poveștile bunicului și de cărți, ai părintelui ce căuta un mod creativ de a comunica cu copiii săi, ai terapeutului care a descoperit o altă putere magică a poveștilor, harul vindecător. Povestea a devenit astfel unealta de acasă și de la muncă, fie aceasta ora de poveste din școli și grădinițe, fie ea asistarea terapeutică a copiilor și părinților ce se confruntau cu diverse dificultăți (furie, anxietate, deficit de atenție, dificultăți de relaționare etc)

Ioana Todoran

Ioana Todoran este psihoterapeut sistemic, coach, formator și facilitator certificat al programului de educație parentală “Cercul siguranței”. Este fondatoarea grupului “De tine cine are grijă?” – primul grup de sprijin pentru părinții copiilor cu nevoi speciale din Timișoara.

Ca fost părinte de plasament, ea s-a specializat în abordarea copiilor cu istoric de traumă, urmând cursuri ca MWC (Mindfulness and Wellbeing of Children) și TBRI (Trust Based Relationship Intervention). Are un masterat în integrarea educațională a copiilor cu dizabilități și peste cincisprezece ani de experiență în acest domeniu.

Lucrează cu familii și adolescenți și este organizator al taberelor de reconectare în cuplu “Acasă”. Este căsătorită de douăzeci de ani și mamă a doi băieți.

Jennifer Iacob

Jennifer a fost instruită în Canada ca asistentă medicală și s-a simțit chemată să lucreze cu părinții – în special cu părinții adoptivi care lucrează pentru a construi familii puternice, cu relații sănătoase. Ea este formator acreditat Îngrijirea Competentă în Traumă (ICT) și Intervenția Bazată pe Relații de Încredere (TBRI). Jennifer crede că fiecare copil merită să fie într-o familie și vrea să ajute să susțină familiile care au ales să adopte.

Jennifer este căsătorită cu Răzvan și împreună au trei copii biologici. A fost și asistentă maternală și speră să facă asta din nou. Bucureștiul a fost “acasă” al ei de mai bine de 22 de ani, dar recent s-a mutat în Canada împreună cu familia ei. Jennifer continuă să sprijine ARFO în munca lor, deoarece crede cu tărie în cauza și mesajul lor.

Karina Velescu

Karina Velescu este psihoterapeut autonom în specialitatea psihoterapie familială sistemică. Pe lângă munca din cabinet, este coordonator/co-trainer în cadrul programelor de formare în psihoterapie de la Institutul de Terapie Familială și Practică Sistemică Areopagus. Are experiență în tematica traumei și lucrează cu familii, cupluri și indivizi cu diferite provocări. Are formare complementară în Terapia centrată pe emoții, este facilitator parental certificat Circle of Security® (Cercul Siguranței), iar în octombrie 2020 a obținut acreditarea ca practician TBRI® de la Karyn Purvis Institute of Child Development.

Laura Haja

Laura Haja este studentă la inginerie, este creativă, pasionată de lucru manual și pictură, își dorește să transmită și celor din jur curajul de a crea. S-a implicat în multe proiecte artistice și organizează ateliere creative, atât pentru copii, cât și pentru adulți. A lucrat ca voluntară cu copiii cu dizabilități, cu copiii refugiați din Ucraina și nu numai.

“Dorința mea cea mai mare este ca fiecare persoană să-și descopere latura creativă pe care a pus-o Dumnezeu în noi, și indiferent că a ținut, sau nu, o pensulă în mână, să aștearnă pe hârtie minunățiile sufletului său.

Ligia Apăscăriței

Ligia Apăscăriței, este o persoană pasionată de a cunoaște și ajuta oamenii, fiind sensibilizată de persoanele care au suferit traume.

Este psiholog, licențiat în anul 2007, la Univ.A.I.Cuza, Iași, cu master în Terapii de Familie și Cuplu (2009), având studii/cursuri în Teologie CDE, psihoterapeut de familie și cuplu acreditat COPSI, cu peste 15 ani experiență în lucrul cu copiii, adolescenții și tinerii.

Este consilier creștin și trainer al Cursului de Formare în Consilierea Creștină certificat în cadrul Asociației Consilierilor Creștini din România, formator acreditat de CNFPA și trainer în ICT (Îngrijirea Competentă în Traumă) și în TBRI (Intervenția Bazată pe Relații de Încredere), cursuri organizate de Alianța România Fără Orfani

A participat la numeroase cursuri de formare și specializare în ce privește lucrul cu persoanele care suferă (PlayTherapy, Psihotrauma, etc.). A organizat și susținut conferințe pe diverse teme din domeniul consilierii, formarea atașamentului și prevenirea și intervenția în abuzul sexual fiind printre subiectele ei de interes.

A activat sub diverse roluri în viața oamenilor: ca sfătuitor, prieten, profesor, psiholog, terapeut, trainer, și mereu s-a identificat cu pasiunea de a sluji oamenilor în grupuri mici și personal. Unul dintre motto-urile preferate: “Viața înseamnă relații, restul sunt doar detalii.”

Liviu Mihăileanu

Liviu Mihăileanu este Președinte al Asociației Tzuby’s Kids, organism autorizat să desfășoare servicii în domeniul adopției interne, și Președinte al Bordului ARFO.

S-a alăturat echipei ARFO din iunie 2015 ca reprezentant al Alianţei pentru acţiuni de lobby şi advocacy, este coautor al primei cărţi despre activitatea de lobby din România și are o experienţă de peste 20 de ani în management şi consultanţă. A oferit asistenţă pentru conformarea instituțiilor publice cu reglementările Uniunii Europene şi a derulat proiecte majore în managementul riscului şi de conformitate. În prezent este lider al serviciilor de Knowledge Management pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa în cadrul unei firme multinaționale de consultanţă.

Liviu are doi copii adoptați, este formator acreditat ANC/CNFPA şi membru al Consorţiului de Traumă ARFO.

Liviu Ursache

Liviu Ursache – doctor în teologie, lect.univ. la Institutul Teologic Creștin după Evanghelie Timotheus, București, director Seven Hills International School, Iași

Manuela Amarii

Manuela Amarii este asistent social și părinte adoptiv, Coordonator al Compartimentului Adopții și Postadopții al DGASPC Iași, căsătorită, mamă a doi copii.
Dacă aș avea puteri de supererou aș găsi pentru fiecare copil familia proprie, definitivă, în care să se regăsească.

Maria Mihali

Maria Mihali este psihoterapeut cu formare în Terapie Familială și Practică Sistemică, cu certificare in Cercul Siguranței si TBRI, terapeut acreditat in Terapia Centrată pe Emoții ICEEFT si nu in ultimul rând părinte adoptiv.

Mihaela Pop

Mihaela Pop, psihoterapeut și psiholog în cadrul Compartimentului de Adopții și Postadopții al DGASPC Iași, căsătorită, mama unui băiat.

Mirela Mihăileanu

Mirela Mihăileanu este formator acreditat Îngrijirea Competentă în Traumă (ICT) și Intervenția Bazată pe Relații de Încredere (TBRI) a susținut cursuri de Îngrijire competentă a copiilor cu istoric de traumă pentru sute de părinți adoptivi, familii de plasament, educatori și voluntari ca parte a Academiei de Training din cadrul Asociației Tzuby’s Kids, unde este membru fondator. Pasiunea Mirelei este de a înțelege modificările care au loc în biologia şi psihologia copilului care a suferit abuz, neglijarea severă, abandon și de a ajuta părinții și îngrijitorii copiilor să contribuie la vindecarea acestora. Convingerea Mirelei este că dreptul fundamental al fiecărui copil este să crească într-o familie permanentă în care copiii să-și găsească apartenența, siguranța și echilibrul psiho-afectiv atât de necesar recuperării traumelor suferite.

Miriam Bucur

Miriam Bucur este asistent social la Preventis, gestionează programul de mentorat Brave pentru 100 de copii și adolescenți care se confruntă cu dificultăți în a crea relații de atașament sănătoase.

Nathan Burke

Revenim în scurt timp cu descrierea..

Paul Masaric

Paul Masaric, este psiholog educațional cu experiență în munca cu adolescenții. Pasiunea lui este să faciliteze conexiuni semnificative și contexte care să fie o sursă de suport pentru adolescenți și părinții lor. În cadrul grupurilor de adolescenți pe care le organizează regulat, Paul a observat că un lucru care îi apasă puternic pe adolescenți este singurătatea și lipsa unui atașament sigur față de persoanele semnificative din viața lor. El crede că fiecare om are nevoie să găsească o persoană de încredere și este minunat când aceasta este chiar părintele.
Paul gestionează programul de mentorat Brave pentru 100 de copii și adolescenți care se confruntă cu dificultăți în a crea relații de atașament sănătoase.

Radu Cîmpean

Radu este căsătorit cu Emanuela, Dumnezeu binecuvântându-i cu un fiu (Filip) și o fiică (Daria). Pastor din anul 2006, Radu a absolvit Institutul Teologic Baptist din București, urmând un masterat în Teologie la Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia. Și-a terminat studiile doctorale în anul 2011 în cadrul universității București. Împlinind cu bucurie și multă pasiune lucrarea de slujire din biserică este implicat în orele de cateheză, în coordonarea grupelor de laudă și închinare și a grupelor de familii și în lucrarea cu studenții. Este profesor la Liceul Teologic Baptist “Betania” și asistent universitar al Institutului Teologic Baptist din București.

Raluca Purici

Asistent social, lucrează din 2008 cu persoanele cu dizabilități în cadrul Fundației Ancora Salvării și Asociația Surâsul Albastru din Iași. Organizează grupuri de suport pentru părinți și activități de terapie prin joc pentru copiii cu autism și alte dizabilități.

Este implicată în acțiuni de voluntariat pentru copii cu dizabilități în Republica Moldova și Tanzania.

Simona Pojoga

Simona Pojoga este doctor in psihologie, psihoterapeut de cuplu si familie, autor al povestilor terapeutice: “Teama lui Ursulici” si “Mi-e dor se tine!”, a experimentat in propria copilarie tentative de adoptie.

Sonia Martin

Sonia Martin slujește în calitate de coordonator regional pentru Asia al rețelei Globale de îngrijire a orfanilor Lifeline. Ea angajează/manageriază parteneri locali cu idei similare din S.U.A. și Asia, echipându-i și instruindu-i să implice/ să integreze orfanii și copiii vulnerabili în comunitățile lor. A obținut BSW în cadrul Universității din Florida de Sud, MSW la Universitatea din Alabama și este practician activ TBRI. Sonia se adresează pe plan intern și internațional părinților adoptivi, profesioniștilor, judecătorilor, avocaților, directorilor, personalului de la GAL și orfelinatelor, pe subiecte precum metodele optime pentru implicarea/integrarea copiilor din medii defavorizate, relații, atașamente și despre cum se pot gestiona comportamentele traumatice profunde. Sonia este mama a 7 fii mari, dintre care 3 adoptați la nivel internațional și este un fost părinte adoptiv pentru Montgomery County DHR.
Cea mai frumoasă parte a muncii ei este „A fi înconjurată de colegi care au aceleași idealuri, toți fiind motivați să iubească, să îndrume și să slujească persoanele vulnerabile”

Teofil Stanciu

Interesat de prezența creștină spațiul public și de capacitatea teologiei de a media dialoguri între actori publici. Pledează pentru o mai bună valorificare a resurselor care stau la dispoziția bisericilor și pentru un dialog interconfesional mai susținut, mai onest și mai constant.

Predă un curs de Teologie publică în cadrul programului de masterat Teologie și cultură, la CBEE, Oradea.

Tim și Caroline Bailey

Tim și Caroline Bailey sunt din Statele Unite, părinții a 4 copii frumoși – 1 copil adoptat, 1 copil în plasament și doi copii biologici. Sunt căsătoriți de 13 ani și locuiesc în România de 11 ani, lucrând direct cu copiii orfani și abandonați și cu familiile și ONG-urile care au grijă de ei. Ca parte a mișcării Alianța România Fără Orfani, Caroline este practicantă TBRI, iar Tim este Life coach. De asemenea, ei oferă coaching pentru căsătorie și debriefing lucrătorilor creștini și părinților adoptivi din România.

Viorelia Birladeanu

Asistent social, coordonator programe de prevenire la Preventis, lucrează în domeniul serviciilor sociale de aproape 15 ani. A lucrat cu copii și tineri în mai multe tipuri de servicii de protecție socială, de la centre de zi, centre de plasament sau în medii defavorizate.
Când a întâlnit Asociația Preventis, a simțit că a găsit locul potrivit pentru ea, locul unde ar putea folosi cu impact atât experiența profesională cât și dorința de a-i ajuta pe cei din jur.
În cadrul Asociației Preventis coordonează programele de prevenire a consumului de substanțe. Crede în potențialul de creștere și dezvoltare al copiilor și tinerilor și îi place să spere și să lupte pentru o viață liberă de orice adicție. A studiat Asistență Socială la UBB, Cluj Napoca.

Summitul ARFO Regional 2023

Oradea, Iași, Sibiu, Timișoara

Summitul ARFO Regional 2023

Revenim în scurt timp cu descrierea..